Pentru o bună bucată de timp, fotbaliștii care executau un penalty aveau opțiuni clare: să își aleagă un colț și să tragă acolo în speranța că portarul va alege partea opusă sau să tragă cu putere pe mijloc, sperând din nou că portarul se va mișca de pe loc.
Dar cum ar fi dacă în loc de una dintre opțiunile de mai sus, mingea ar fi ușor lobată pe mijlocul porții fără o forță prea mare?
Ei bine, de le ediția Euro din 1976, jucătorii și-au dat seama că și aceasta poate fi o opțiune la executarea unei lovituri de pedeapsă și trebuie să îi mulțumească pentru asta lui Antonin Panenka.
Rareori se întâmplă ca în vocabularul fotbalistic o anumită execuție să fie asimilată cu numele unui jucător, dar și mai rare sunt cazurile când nu mai este necesară nicio precizare suplimentară legată de execuția respectivă.
Când cineva spune că un fotbalist a marcat cu o ”Panenka”, e clar pentru toată lumea că se referă la stilul orginal de a executa un penalty.
O ”Panenka” pentru trofeu
După cum ați putut afla din episodul anterior dedicat istoriei Euro, finala din 1976 a fost prima din istorie decisă la loviturile de departajare.
Chiar dacă acest lucru nu a fost stabilit decât în ziua jocului, antrenorul Cehoslovaciei, Vaclav Jezek, a intuit că un astfel de scenariu ar putea prinde contur și și-a pregătit intens echipa în eventualitatea în care finala cu Germania de Vest ar fi ajuns la un astfel de deznodământ.
El a adus grupuri de localnici la antrenamentele echipei sale și i-a pus să facă tot ce le stă în putință să le distragă atenția jucătorilor care se pregăteau să șuteze de la punctul cu var, în încercarea de a-și obișnui fotbaliștii cu presiunea momentului.
Ideea sa a dat roade în momentul în care, după 120 de minute, scorul era egal, 2-2, iar câștigătoarea trofeului urma să fie decisă la loviturile de departajare.
Germanii nu exersaseră deloc aceste lovituri, iar la echipele de club rareori aveau ocazia să bată un penalty. În schimb, cehoslovacii aveau temele făcute.
După trei serii transformate de ambele echipe, Cehoslovacia a făcut 4-3 prin Jurkemik, pentru ca Uli Hoeness să tragă mult peste poartă.
Dacă Panenka transforma următoarea lovitură, Cehoslovacia era campioană.
Mijlocașul celor de la Bohemians Praga a luat mingea, a așezat-o pe punctul cu var, și-a luat un elan mare prefăcându-se că vrea să tragă cu putere și a lobat mingea pe centrul porții, în timp ce portarul german a plonjat în stânga.
”O rețetă simplă”
”După antrenament (la Bohemians Praha), obișnuiam să mai rămân cu portarul nostru și să execut penalty-uri - jucam pentru un baton de ciocolată sau un pahar de bere. Deoarece era un portar foarte bun, a devenit o competiție costisitoare. Așa că, uneori, înainte de a merge la culcare, încercam să mă gândesc la modalități de a-l învinge, pentru a-mi recupera pierderile.
"Mi-a venit ideea și apoi am început încet-încet să o testez și să o pun în practică. Ca efect secundar, am început să mă îngraș - câștigam pariurile! În cele din urmă, am ales penalty-ul din finală pentru că mi-am dat seama că era cea mai ușoară și mai simplă modalitate de a marca un gol. Este o rețetă simplă", a explicat Panenka cum a ajuns la faimoasa execuție.
El a realizat că în cele mai multe cazuri, portarul alege un colț și plonjează, lăsând centrul porții neprotejat.
"Pentru un portar, este greu să rămână pe mijloc pentru că, dacă primește gol, va fi mereu blamat, (oamenii vor întreba) de ce nici măcar nu a încercat să pareze".
Riscul unei astfel de execuții în finala Euro a fost unul imens. Dacă ar fi ratat, Panenka s-ar fi putut confrunta cu furia regimului comunist, care nu ar fi acceptat să piardă trofeul din cauza unei astfel de ”lovituri de circ”.
Dar riscul a meritat și Panenka a intrat în istorie, modul său de a executa penalty-uri fiind imitat până în ziua de astăzi de unii dintre cei mai mari fotbaliști.
”Doar un campion adevărat putea găsi o asemenea soluție”, a declarat legendarul Franz Beckenbauer după acea finală, în timp ce marele Pele a fost fascinat: ”Cine bate un penalty de o asemenea manieră este fie geniu, fie nebun”.