Deși Campionatul European devenise deja cunoscut în lumea fotbalului datorită celor cinci turnee anterioare care au fost extrem de apreciate, turneul din 1980 a fost un eșec neașteptat. Motivul? Entuziasmul fanilor nu a mai fost același precum în anii precedenți.
În medie, la fiecare partidă au fost prezenți în tribune puțin peste 20.000 de spectatori, în contextul în care mari și impunătoare arene precum Giuseppe Meazza sau Olimpico di Roma aveau o capacitate de peste 70.000 de locuri!
Așa cum deja v-ați dat seama, Euro 1980 a avut loc în Italia, fiind pentru a doua oară în decurs de 12 ani când gli Azzurri au avut statut de gazdă.
Primul European care a început să semene cu edițiile din zilele noastre
La acel moment, UEFA a modificat formatul competiției, Euro 1980 fiind primul turneu unde a existat și o fază a grupelor, echipa gazdă fiind calificată în mod automat, așa cum se întâmplă și în prezent. În edițiile anterioare, Euro însemna practic ceea ce noi numim astăzi ”fazele superioare” din cadrul competiției - semifinale, finala și finala mică.
A fost așadar primul campionat în care erau angrenate 8 echipe în două grupe de câte patru. Câștigătoarele fiecăreia, Germania de Vest și Belgia, au mers direct în marea finală, în vreme ce echipele clasate pe locul doi în grupe: Cehoslovacia și Italia, s-au luptat pentru locul al treilea.
UEFA a considerat că acest format încuraja un joc precaut, într-o perioadă în care fotbalul european era deja marcat de strategii defensive. Echipele se temeau să piardă în faza grupelor, conștiente că o înfrângere ar putea însemna eliminarea din competiție.
”A fost nevoie de o mulțime de lucruri înainte ca Turneul European să producă un meci demn de decorul său”, se arată în raportul World Soccer despre finală. ”Dar nu exista nicio îndoială că echipa potrivită a câștigat.”
Germania de Vest, din nou triumfătoare, la 8 ani de la succesul din Belgia
Germania de Vest, cu o altă generație față de lotul din 1972, ”Die Bomber” Gerd Muller, golgheterul acelei ediții, retrăgându-se din activitate din 1974, după ce a cucerit și un titlu de campion mondial alături de nemți, câștiga astfel competiția după ce învingea în finală Belgia cu scorul de 1-2, într-un duel arbitrat la centru de românul Nicolae Rainea.
Coordonați de la centru de un alt Müller, Hansi, nemții s-au impus în urma dublei semnate de Horst Hrubesch (min 10 și 88), atacantul semnând golul victoriei înainte de fluierul final, după ce belgienii reușiseră egalarea grație unui penalty transformat de René Vandereycken (min 75).
Belgia a fost considerată finalista surpriză, naționala care stăpânea cel mai bine jocul capcanei pentru offside, o tactică ce i-a dus pe elevii selecționerului Guy Thys până în ultimul act, după o remiză albă cu Italia în grupe, rezultat în urma căruia țara gazdă a ajuns să joace finala mică.
De cealaltă parte, a fost fără îndoială un succes notabil pentru selecționerul Jupp Derwall, după lunga durată în care a fost asistentul predecesorului său Helmut Schon.
În faza grupelor, Germania de Vest știa deja că are asigurat primul loc înainte de ultimul meci și a putut să își odihnească jucătorii care erau la un pas de a rata finala din cauza cumului de cartonașe galbene. Nemții au fost în grupă cu Cehoslovacia (locul trei), Olanda și debutanta Grecia, cu cea din urmă obținând o remiză albă în ultimul duel din această fază.
Din cealaltă grupă au făcut parte finalista Belgia, gazda Italia, Anglia și Spania. Finala mică a fost adjudecată de Cehoslovacia, care s-a impus în fața Italiei la lovituri de departajare după ce în timpul regulamentar tabela a indicat rezultat de egalitate, 1-1.
Este de menționat și faptul că la acea vreme, o victorie în preliminarii/grupe aducea doar 2 puncte câștigătoarei.
Jucătorii cheie
Portarul Harald Schumacher, care urma să devină ”celebru” peste doi ani când îl va face KO pe francezul Patrick Battiston la Cupa Mondială din Spania, a reprezentat o piesă importantă în lotul lui Derwall.
Atacantul Allofs a fost cel mai bun marcator, cu trei goluri, toate reușite în victoria cu 3-2 în faza grupelor împotriva olandezilor. Celălalt vârf al nemților, Rummenigge, avea să câștige Balonul de Aur în acel an.
Legendarul Lothar Matthäus a participat la un singur meci, cel din grupe împotriva Olandei.
O discuție apare și în cazul lui Bernd Schuster, la acea vreme un tânăr talentat în vârstă de doar 20 de ani care mai jucase sub comanda lui Derwall pentru echipele de tineret ale Germaniei de Vest.
În ciuda faptului că la Euro 1980 a fost utilizat în doar două partide (cu Olanda, în grupă, și finala cu Belgia), Bernd Schuster rămâne un nume important în istoria fotbalului german. Imediat după terminarea turneului, fotbalistul a fost transferat la Barcelona, unde a petrecut opt ani, înainte de o mutare controversată la marea rivală Real Madrid. După alte două sezoane, a urmat o altă mutare controversată pentru Schuster în cealaltă parte a orașului, la Atletico.
Cariera internațională a fost una scurtă: doar 21 de selecții. La vârsta de 24 de ani s-a retras din națională din cauza unor neînțelegeri cu Derwall și cu Federația Germană de Fotbal.
Echipa turneului
Portar: Dino Zoff (Italia);
Fundași: Claudio Gentile (Italia), Gaetano Scirea (Italia), Karlheinz Förster (Germania de Vest), Hans-Peter Briegel (Germania de Vest);
Mijlocași: Marco Tardelli (Italia), Jan Ceulemans (Belgia), Bernd Schuster (Germania de Vest), Hansi Müller (Germania de Vest);
Atacanți: Karl-Heinz Rummenigge (Germania de Vest), Horst Hrubesch (Germania de Vest);